sâmbătă, 23 septembrie 2017

Un scurt rezumat al neo-marxismului.

Ce este Neo-Marxismul ?
Haideți să studiem mai întâi rădăcinile acestui curent politic.
Marxismul este o filosofie în care libertatea individuală e total subordonată interesului colectiv, una care nesocoteşte voinţa indivizilor şi întăreşte puterea colectivităţilor.

Marxismul este o formă de colectivism. Presupoziţia esenţială atât a marxismului economic, cât şi a marxismului ideologic este aceea că libertatea individuală nu există şi nu trebuie să existe: nu trebuie să existe (de jure) în economie, deoarece pentru marxişti libertatea naşte inegalitate şi este, deci, sursa ultimă a exploatării; nu există (de facto) în istorie, deoarece pentru marxişti istoria e un mecanism determinist, în care libertatea e doar o iluzie.

Aşadar, marxismul este o filosofie îndreptată împotriva libertăţii. Este, în sensul cel mai realist cu putinţă, o ideologie liberticidă. Adeptul declarat al marxismului nu poate evita faptul că, indiferent cât de idealist şi generos şi-ar justifica adeziunea, el este implicit un adversar al libertăţii individuale şi explicit un adept al organizării prin violenţă a societăţii. Premisele marxismului sunt, deci, desconsiderarea libertăţii şi a individului (cu favorizarea înregimentării şi a colectivităţilor), iar soluţiile sale sunt, toate, din registrul fie al înregimentării administrative, fie al violenţei fizice. În practică şi în teorie, marxismul înseamnă mai multă subordonare administrativă, mai multă birocraţie, mai puţină libertate, mai multă violenţă şi mai multă mizerie.
Aceștia sunt cei care nu vor ca tu să ai libertate și gandire, dar planul lor e mai diabolic !
Această manifestare sinistră a marxismului cultural care începe să îşi facă simţită prezenţa, încetul cu încetul, şi în România (din păcate). Abia ieşiţi de sub cenzura grea a regimului Comunist, ne pregătim să îmbrăţişăm, asemenea confraţilor din Vest, cenzura mai mult sau mai puţin soft a ideologilor corectitudinii politice. Icoanele din şcoli şi toată discuţia din jurul cuvântului „ţigan” sunt exemple de non-probleme transformate în probleme de viaţă şi de moarte de secţia română a corectitudinii politice.


Problema este una de sistem, corectitudinea politică având ceva de împărţit cu întreaga realitate. Conform apostolilor ei, oamenii sunt divizaţi în doua mari categorii: opresori şi oprimaţi, întreaga realitate aflându-se sub semnul a doi demoni care se sprijină reciproc, discriminarea şi inegalitatea. Pentru corectul politic, inegalitatea este, prin definiţie, rea, iar discriminarea caracterizează toate sferele vieţii. În paradigma corectitudinii politice, scopul ultim al oricărui om cu conştiinţă nu poate fi altul decât eliminarea discriminării şi egalizarea tuturor. Ideologul va corecta acolo unde divinitatea sau natura au greşit.
Eliminarea discriminării se poate face numai prin suprimarea punctelor de vedere incorecte, retrograde, şi promovarea ideilor modern-progresiste. Principala armă este cenzura instituţionalizată. Cenzura este instituită la nivelul limbajului, prin desemnarea anumitor cuvinte, expresii sau păreri ca fiind incorecte politic, promotoare de discriminare în nenumăratele ei forme: de gen („sex” este incorect politic), de rasă, de naţionalitate, de religie ş.a.m.d. Apoi se apelează la alte forme de propagare a ideilor corecte, cum ar fi filmele şi cărţile.
În sfârşit, cei care se opun, reacţionarii periculoşi, sunt trataţi ca duşmani ai umanităţii. Desfiinţaţi în presă, şicanaţi în instituţii, supuşi constant acuzaţiilor de „rasism”, „fascism”, „bigotism”, ,,legionarism” şi alte cuvinte de genul, trebuie delegitimaţi total. Astfel, prin ani de dresaj şi exerciţiu susţinut, se va ajunge la atingerea nivelului dezirabil de îndobitocire: autoimpunerea cenzurii la nivelul gândirii (Ministerul Adevărului).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu