joi, 6 aprilie 2017

Fascinantul stil muntenesc-brâncovenesc al bisericilor

În timp ce sute de mii de turiști vizitează catedrale celebre de pe întregul mapamond precum Notre Dame(Franța), Catedrala Sfântul Petru(Vatican) sau Catedrala Sfânta Sofia (Turcia) pentru frumusețea și arhitectura lor, puțini știu însă că și în România se afla biserici si catedrale cu o arhitectura autohtonă recunoscută pe plan internațional. De aceea, în acest articol vă vom prezenta particularitățile stilului brâncovenesc cu frumusețile sale.

El înfloreşte sub domnia lui Constantin Brâncoveanu şi reprezintă maturizarea şi desăvârşirea stilului autohton, în arta construcţiei bisericeşti. Ctitoriile brâncoveneşti au plan triconic, cu turla-clopotniţă pe pronaos, pridvor deschis, sprijinit pe stâlpi frumos sculptaţi şi se remarcă prin armonia şi eleganţa proporţiilor, cu multe podoabe sculpturale de influenţe apusene ale stilului renașcentist.

Reprezentative sunt bisericile:
Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti (1707, refăcută în sec. al XIX lea şi al XX lea)

Mănăstirea Hurezi, cu întregul complex arhitectonic (1691 şi restaurată ultima dată în a doua jumătate a sec.al XX lea)

Biserica palatului de la Mogoşoaia (1688, restaurată)



    După Brâncoveanu, se vor construi şi alte biserici în acelaşi stil:

    • Biserica mănăstirii Antim din Bucureşti (ctitoria mitropolitului Antim Ivireanul)
    • Mănăstirea Văcăreşti (ctitoria lui Nicolae Mavrocordat, 1716-1722),
    • Biserica Creţulescu din Bucureşti (1722),
    • Biserica Stavropoleos (1724-1730), Bucureşti.
    Biserica Crețulescu
    Biserica Stavropoleos
    Mănăstirea Văcărești

    Biserica Mănăstirii Antim

    Deşi sec.al XVIII lea va însemna o epocă de recesiune economică şi socială pentru Țările Române, datorită situaţiei politice grele (epoca fanariotă) şi care se va resimţi şi în domeniul artei bisericeşti, totuşi în acest secol se vor mai ridica locaşuri bisericeşti apreciabile. Planul de construcţie dreptunghiular sau treflat păstrează noua evoluţie arhitectonică din Muntenia, remarcată în sec.al XVII lea: aceleaşi construcţii de dimensiuni mai mici (mai ales în mediul rural), dar just şi elegant proporţionate, cu forme şi colorit de bun gust în decorul interior şi exterior; se remarcă pronaosul lărgit cu turnul de clopotniţă, pridvor deschis pe stâlpi, faţade decorate cu brâu median, arcade, panouri dreptunghiulare ori medalioane, formate din cărămizi aplicate în tencuială. Asemenea biserici s-au ridicat în sec.al XVIII lea foarte multe în Bucureşti: Biserica Scaune, Mântuleasa, Sf. Elefterie-vechi, Batistei, Sf. Ştefan etc. Precum şi în alte localităţi din ţară: schitul Balamuci (lângă Căldăruşani), Sf. Îngeri (Argeş), Toţi Sfinţii (Râmnicu Vâlcea) ş.a.m.d. În sec.al XX lea se remarcă în arhitectura bisericească o evidentă decadenţă artistică, pe peretii bisericilor fiind pictați nu doar sfinții ci și ctitorii acestora.



    Sculptura este asemănătoare cu cea din perioada medievală cu influențe baroace. Detaliile predominante sunt cele vegetale organizate în vrejuri. Influența barocă se manifestă și în decorul care se dezvoltă tot mai abundent pe bordurile pietrelor funerare. În sculptura în lemn predomină ornamentul floral, (exp. Mănăstirea Horezu) dar în cazul iconostaselor sunt frecvente motivele fitomorfe, uneori cu figuri de animale.


    Pictura este un element principal deoarece apar pentru prima data elemente laice, spre exemplu portrete ale ctitorilor reprezentate în serie în vaste galerii. Elementele decorative care abundă în ornamentica monumentală se întâlnesc și în mediul picturii.


    Bibliografie:



    Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu